După Sepsi – FCSB 0-0, Florin Tănase a părut destul de supărat la interviurile de la finalul meciului. Mijlocașul crede că echipa sa nu a avut foarte multe ocazii de gol, dar merita să se impună. În prima repriză FCSB a avut ceva probleme pe faza de atac, dar acestea au fost cauzate de faptul că Sepsi s-a apărat în marea majoritate a meciului.
„Am avut ocazii, nu le-am fructificat și s-a terminat 0-0. A jucat ceva Sepsi azi? Au avut o ocazie, țin minte, pe o greșeala de-a noastră. Echipă mică, se închide. Noi am greșit, trebuia să marcăm în prima repriză. Am avut ocazii clare, eu am avut una foarte mare, dar asta este. Nu e vorba de oboseală la noi. Dacă era oboseală, nu aveam ocazii. Se întamplă să ai meciuri când nu intră mingea în poartă. Sperăm ca în celelalte meciuri să fructificăm ocaziile. Salomao e valoros, foarte talentat, cu siguranță ne va ajuta foarte mult„, a declarat Tănase la Digi Sport, care ulterior a vorbit despre meciul din Europa League și despre sistemul de joc. Mijlocașul e de părere că FCSB se putea impune luni seară, dacă sistemul era cel clasic, din sezonul trecut, 4-2-3-1.
„Ne dorim să rezolvăm calificarea din meciul tur în Europa League. Vrem să luăm o opțiune mare de a ne califica. Eu joc pe mai multe posturi. Asta se datorează în primul rând domnului Hagi, el ne antrena pe mai multe posturi. Dacă începeam azi în formula clasică, probabil altul era rezultatul„.
În următoarea etapă, Sepsi Sf. Gheorghe se deplasează la Mediaș, pentru meciul cu Gaz Metan. FCSB are următorul duel joi, în Europa League, cu Alashkert în deplasare. În campionat va evolua luni, 29 iulie, pe teren propriu, împotriva formației FC Botoșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER